CD-DVD

              Discul compact  este un disc optic folosit pentru a stoca informații de natură foarte diversă în format digital, creat inițial pentru înregistrări audio. Discul se numește optic după procedeul de înregistrare (scriere) și redare (citire), bazat pe utilizarea unui fascicul de lumină laser focalizat. Spre deosebire de discurile de patefon și discurile dure, CD-urile sunt înregistrate pe o singură față.
              CD-urile au apărut nu prea îndepărtat de zilele noastre. Preocupările în acest domeniu s-au consemnat îndeosebi după anul 1980, în urma unei înțelegeri între renumitele companii Philips și Sony. Până la această dată fiecare dintre aceste două companii realizase, după propriile concepții și tehnologii, diferite variante de CD-uri, însă abia în anul 1982, ca urmare a înțelegerii stabilite, ele au definitivat standardul actualelor CD-uri.


              Discurile CD au mai multe variante:
  • CD-ROM - discuri pentru date (de calculator), nemodificabile ("Read-Only Memory"),
  • CDA - discuri CD de audio. Acestea sunt asemănătoare (unii spun chiar identice) cu discurile CD-ROM. Ele sunt identice ca suport fizic, ca principiu de înregistrare și citire, și de asemenea și ca mărime și format fizic, însă diferă din punct de vedere al continuțului informațional și al unităților hard pentru înregistrare și redare. Un CD audio, introdus într-o unitate hard de CD-ROM, va putea fi citit și redat fără probleme. Nu însă și invers: introducerea unui CD-ROM într-un CD Player nu este recomandată.
  • CDDA - CD-uri de audio digital. Identic cu varianta CDA de mai sus.
  • CD-R - discuri înregistrabile de către utilizator (o singură înregistrare) ("recordable")
  • CD-RW - discuri care pot fi înregistrare de mai multe ori ("re-writable")
  • SACD (de la Super Audio CD) - discuri pentru înregistrări audio de calitate superioară
               DVD-ul (în engleză Digital Video Disc sau Digital Versatile Disc) este un mediu de stocare optic care vine ca succesor al CD-ului, cu o capacitate de aproape 7 ori mai mare, însă cu un mod diferit de scriere a informației pe disc.
               La începutul anilor '90 au fost dezvolate două medii optice de stocare cu densitate mare: pe de o parte discul MultiMedia, susținut de Philips și Sony, iar pe de altă parte era discul SuperDensity, care avea ca susținători pe Toshiba, Time Warner, Hitachi etc. În cele din urmă, cu intervenția celor de la IBM, s-a ajuns la o înțelegere, așa că cei de la Sony și Philips au renunțat la ideea lor de disc MultiMedia, pentru a fi de acord cu discul SuperDensity. După ce s-au adus noului produs mici îmbunătățiri pentru protecție împotriva zgârieturilor, acesta a fost lansat cu o capacitate de stocare de 4.7 GB, chiar dacă proiectul inițial era de 5GB. Organismul care se ocupă cu specificarea și dezvoltarea formatului DVD este DVD Forum, cunoscut la început sub numele de DVD Consortium (fondat 1995).







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu